Actualitate

Urmăriți internațional pentru spălare de bani și fraude bancare, depistați în Florești

Paula COPACIU Publicat 14.06.2023 18:09
Bancă/ Foto: pixabay.com

O tânără și un bărbat urmăriți internațional pentru fraude bancare și spălare de bani au fost depistați în Florești. 

Mandatul de arestare a fost emis de către autoritățile maghiare.

„La data de 12 iunie a.c., în urma investigațiilor derulate de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a fost depistată o tânără de 23 de ani și un bărbat de 41 de ani, ambii din localitatea Florești, pe numele cărora exista un mandat european de arestare. 

Mandatul a fost emis de către autoritățile maghiare pentru infracțiuni de spălare de bani și fraude bancare.

În urma prezentării acestora Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost emisă ordonanța de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă a celor doi, urmând a fi derulată procedura extrădării”, a transmis IPJ Cluj. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.