Timp Liber

Trei bunicuțe din Cluj au cucerit Europa și SUA cu afacerea lor cu blugi reciclați

Carmen LUCUȚ Publicat Marți, 14 februarie 2023, 12:40
Trei bunicuțe din Cluj au pornit o afacere de succes / Foto: observatornews.ro

Trei bunicuțe din Cluj au pornit o afacere de succes / Foto: observatornews.ro

Trei bunicuțe din Sănnicoara, județul Cluj, au pornit o mică afacere cu blugi reciclați care și-a găsit rapid faima în mediul online. Angela, Rodica și Maria sunt trei femei care, de când au devenit pensionare, țes la război (mașină veche de o sută de ani) covoare din blugi reciclați.

Acum, multe dintre covoarele lor au ajuns prin țări europene precum Belgia, Olanda, Danemarca, sau chiar în SUA, scrie observatornew.ro.

„După ce ne-am pensionat, în timpul nostru a rămas un gol şi atunci ne-am pus problema ce facem cu golul ăla, cu ce-l umplem? Am avut o profesoară, cu ghilimelele de rigoare, o femeie foarte pricepută, care s-a sacrificat aici mult timp cu noi, până când am înţeles cum urzim, cum punem firele pe război să ţesem”, a declarat Angela Măcicăşan, potrivit sursei citate.

Materia primă folosită sunt blugii vechi sau cu defecte. Astfel, cele trei femei fac parte dintr-un trend global, al sustenabilității și grijii față de mediu. 

Pensionarele investesc banii strânși în atelierul lor, dar și în cauze sociale.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj