Etichetă: intarziere avioane

Zbor întârziat Cluj - Roma

Zborul Cluj – Roma, întârziere de 3 ore. Pasagerii au petrecut 6 ore în aeroport.

joi, 30 aprilie 2026.

Haos pe Aeroportul Luton | Foto: @Doctorkenny - X

Întârzieri pe Aeroportul Cluj. Zboruri anulate și aeroporturi închise în urma unei furtuni de zăpadă care a lovit Marea Britanie și Germania.

duminică, 5 ianuarie 2025.

Un avion KLM cu destinația Surinam a fost nevoit să se întoarcă pe aeroportul din Amsterdam după patru ore de zbor din cauza unei defecțiuni tehnice. Foto (cu caracter ilustrativ): KLM Royal Dutch Airlines

Zbor de coșmar! Au stat patru ore în avion doar ca să se întoarcă exact de unde au plecat.

sâmbătă, 7 decembrie 2024.

David Ciceo

Directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo: Întârzierile pe aeroporturi vor continua

luni, 26 august 2024.

David Ciceo

David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România: „În acest an ne aşteptăm să depăşim 25 de milioane de pasageri. La Cluj avem zilnic zboruri care întârzie”

joi, 15 iunie 2023.

sursă foto Facebook Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Vacanțe mai scumpe în sezonul estival. Vom mai avea, la vară, întârzieri, anulări de zboruri sau bagaje pierdute în aeroporturi?

miercuri, 29 martie 2023.

David Ciceo

Cum va arăta traficul aerian de pe Aeroportul Cluj în 2023? David Ciceo: „Bilete de avion se vor scumpi cu 50%. O provocare va fi dacă intrăm în Schengen”

duminică, 6 noiembrie 2022.

Jozsef Varadi

József Váradi, CEO Wizz Air: „Cred că există mai multe cazuri Blue Air, companii aeriene mari care nu vor supraviețui. Avem capacitatea să preluăm traficul operatorilor aerieni din România”

sâmbătă, 22 octombrie 2022.

Aproape 300 de zboruri ANULATE

Aproape 300 de zboruri ANULATE, pe Aeroportul Cluj. Director: „Nu avem soluții pe termen scurt”

joi, 14 iulie 2022.

Întârzieri pe aeroporturile din Europa tot anul. Care este situația la Cluj?

ÎNTÂRZIERI pe aeroporturile din Europa, tot anul. Care este situația la Cluj?

duminică, 10 iulie 2022.