Ştiri din Transilvania

O nouă reacție adversă SEVERĂ la vaccinul Pfizer. Un tânăr a făcut șoc anafilactic

Sarah GHERMAN Publicat Miercuri, 21 aprilie 2021, 17:37
O nouă reacție adversă SEVERĂ la vaccinul Pfizer. Un tânăr a făcut șoc anafilactic

O nouă reacție adversă SEVERĂ la vaccinul Pfizer. Un tânăr a făcut șoc anafilactic

Informaţia a fost dată publicităţii chiar de către reprezentanţii Prefecturii Braşov, care au precizat că este vorba despre un tânăr care „a prezentat o reacţie adversă de tip şoc anafilactic, manifestată prin hipotensiune, puls rapid şi slab, pierdere temporară a cunoştinţei, pentru câteva secunde. Reacţia a apărut la câteva minute după administrarea dozei de vaccin Pfizer-Biontech”.

Prefectura Braşov a precizat inclusiv că incidentul s-a petrecut la Centrul de vaccinare al Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria Braşov şi că victima „nu prezenta antecedente personale patologice şi nici istoric alergic”.

„În istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice şi nici istoric alergic. Personalul medical din centrul de vaccinare a intervenit prompt şi a acordat primul ajutor, solicitând şi echipa de resuscitare din serviciul UPU. Persoana a fost stabilizată şi ulterior supravegheată în UPU şi internată pe secţia medicală a unităţii sanitare”, a fost mesajul transmis de reprezentanţii Prefecturii Braşov.

După ce a stat câteva ore sub supravegherea medicilor, miercuri dimineaţa, pacientul a solicitat externarea şi a plecat spre domiciliu. Sursa amintită precizează că acest caz reprezintă a treia reacţie severă post-vaccinare înregistrată în România.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.