Poliţia Municipiului Târgu Secuiesc a fost sesizată luni, 11 mai, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că pe strada Soarelui, la trecerea la nivel cu calea ferată, a avut loc un eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 39 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire”, aflat la trecerea la nivel cu calea ferată simplă fără bariere fiind lovit de trenul care circula pe direcţia Târgu Secuiesc către comuna Breţcu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
,,În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, din fericire fără victime omeneşti. S-a luat măsura sancţionării şoferului cu amendă contravenţională în valoare de 1.950 de lei, iar ca măsură complementară s-au aplicat şase puncte de penalizare”, a declarat reprezentantul IPJ Covasna.
Articol scris de Paula Rechişan, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I


