Ştiri din Transilvania

Ninge pe Transfăgărăşan! Stratul de zăpadă măsoară 16 centimetri la Bâlea Lac. VIDEO

Paula COPACIU Publicat 17.05.2025 12:00
Ninge pe Transfăgărăşan! Stratul de zăpadă măsoară 16 centimetri la Bâlea Lac | Foto: DRDP Brașov - Facebook

Stratul de zăpadă măsoară sâmbătă 16 centimetri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgărașului, unde temperatura este de minus 3,3 grade, potrivit meteorologilor.

În zona Cascadei Bâlea, la o altitudine mai mică, pe Transfăgărășan ninge, au arătat drumarii de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, cei care se ocupă de deszăpezirea șoselei.

Deszăpezirea Drumului Național 7C – Transfăgărășan a fost întreruptă din cauza ninsorilor din ultima perioadă. Drumarii și-au propus să termine deszăpezirea până la finalul lunii mai, pentru a deschide cu o lună mai devreme traficul rutier pe Transfăgărășan, de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Bâlea Cascadă).

Termenul obișnuit de deschidere a circulației rutiere pe DN 7C – Transfăgărășan este 1 iulie, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.