Ştiri din Transilvania

Tânără din Bistrița-Năsăud, reținută pentru mai multe furturi! După partidele de sex le fura banii clienților.

Paula COPACIU Publicat 12.09.2024 18:35
O tânără din Bistrița-Năsăud a fost reținută după ce a comis nu mai puțin de 6 furturi  | Foto: depositphotos.com

O femeie de 28 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore sub acuzaţia că, în ultimul an şi jumătate, a furat de la mai mulţi bărbaţi cu care a întreţinut relaţii sexuale peste 20.000 de lei şi un telefon.

Potrivit buletinului de presă remis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, femeia, domiciliată în comuna Petru Rareş, este cercetată pentru comiterea a şase furturi, în perioada februarie 2023 – august 2024.

Prejudiciul în urma săvârşirii infracţiunilor a fost estimat la 15.700 de lei şi 1.000 de euro, la care se adaugă un telefon mobil sustras.

Femeia a fost reţinută la data de 11 septembrie, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Persoana respectivă a fost trimisă în judecată anul trecut pentru fapte similare. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.