Sport

Baschetbalistul Andrija Stipanović şi-a prelungit contractul cu campioana U-BT Cluj

Paula COPACIU Publicat 18.06.2022 16:48
Unul din jucătorii de bază ai Campioanei României la baschet masculin

Pivotul născut în Bosnia și Herțegovina va evolua la U-Banca Transilvania în următoarele două sezoane, au anunțat reprezentanții U-BT Cluj.

Acesta a fost un pion de bază în angrenajul formației care a cucerit titlul în 2021, respectiv cel din 2022.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Născut pe 18 decembrie 1986 la Mostar, în Bosnia și Herțegovina, Andrija a sosit la gruparea de pe malul Someșului în vara anului 2020. Jucătorul de 2.09 metri s-a impus imediat atât prin calitățile sale sportive, cât și prin cele umane, fiind un om important în vestiarul „studenților”.

În stagiunea precedentă a Ligii Naționale, Stipe a înregistrat medii de 11.7 puncte, 4.2 recuperări și 3.9 assist-uri, cu un indice al eficienței de 15.9. De asemenea, Andrija a jucat în 13 meciuri din sezonul regulat al Basketball Champions League și s-a remarcat cu statistici de 11.7 puncte, 4.3 recuperări și 2.8 pase decisive. De-a lungul carierei, centrul a mai evoluat la Split (Croația), Liege Basket (Belgia), JuveCaserta, Vanoli Cremona (Italia), Trabzonspor (Turcia) sau Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia). 

În ultima săptămână, Patrick Richard și Nandor Kuti și-au prelungit la rândul lor cu U-Banca Transilvania, echipă care va reprezenta România în 7Days EuroCup, a doua întrecere ca valoare din Europa.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.