Sport

CFR Cluj l-ar putea pierde pe Roger după două meciuri: „E o țință pentru multe echipe”

Tibi DEMETER Publicat 24.05.2022 14:43
Roger Jr.


Campioana României l-a adus în luna februarie pe Roger de la UTA în schimbul sumei de 150.000 de euro. Jucătorul brazilian a fost utilizat în două partide de Dan Petrescu și ulterior a dispărut total din peisajul echipei.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Roger este dorit în acest moment de UTA, fosta lui echipă. Ilie Poenaru, noul antrenor al celor de la UTA, a declarat că și-l dorește pe jucătorul brazilian la echipă.

„Cred că Roger e o țintă pentru mai multe cluburi, e un jucător foarte bun, care a demonstrat. E un fotbalist interesant, s-ar plia pe principiile mele de joc”, a declarat Poenaru la „Digi Sport Special”.

Dan Petrescu a declarat încă din luna aprilie că nu este mulțumit de modul în care se pregătește Roger și a dat de înțeles că jucătorul poate pleca de la echipă.

„Roger a suferit foarte mult, la fel ca Boateng, când a venit la echipă. N-a reușit să se impună, dar asta nu înseamnă că nu poate reveni în vizorul primei echipe în viitor. Poate impactul cu CFR nu a fost așa cum ne-am dorit. Nu orice jucător care vine la CFR se impune. Gândiți-vă câți jucători au plecat de când sunt eu la CFR.”, a declarat Dan Petrescu la o conferință de presă.