Prețiosul trofeu va fi acordat astăzi în cadrul unei gale care va avea loc la Zurich, se arată într-un material al agenţiei France Presse. Dacă va câştiga din nou acest „Balon de Aur“, Messi se va alătura lui Michel Platini, Marco Van Basten şi Johan Cruyff în clubul închis al jucătorilor care s-au impus de trei ori. În cazul unui succes, Messi îl va egala pe Platini, care a reuşit să câştige trofeul de trei ori consecutiv.
Pentru a continua să facă istorie, Messi va trebui să-l depăşească pe Ronaldo, iar balanţa înclină în favoarea argentinianului. Palmaresul din 2011 pledează larg pentru micul magician al Barcei. În cursul sezonului trecut, jucătorul argentinian a reuşit alături de coechipierii său de la FC Barcelona dubla campionat-Liga Campionilor, lăsându-i lui Ronaldo doar Cupa Spaniei. Pentru câştigarea acestor trofee, Messi a jucat un rol extrem de important: e suficient de menţionat golul marcat în finala Ligii Campionilor cu Manchester United sau fazele din meciul cu Real Madrid, din semifinale, pentru a observa influenţa sa în jocul blaugrana. Deşi este depăşit de Ronaldo la numărul de goluri marcate în campionatul 2010-2011 (40 pentru portughez, 31 pentru argentinian), Messi i-a încântat pe amatorii fotbalului cu jocul frumos. Acolo unde Ronaldo a fost un atacant ultraeficient, Messi a subjugat prin excepţionala viziune a jocului, sclipirile de greniu, bucuria de a juca şi de a câştiga.
Al treilea nominalizat este Xavi: metronomul Barcelonei, dirijorul impecabil, internaţionalul spaniol care ar trebui recompensat pentru impresionanta regularitate. El este susţinut de fostul-catalan Johan Cruyff, care crede că „Balonul de Aur” i-ar trebui acordat mai degrabă lui Xavi decât lui Messi.
Messi, favorit la „Balonul de Aur“
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


