Sport

Cluj-Napoca organizează un nou eveniment sportiv important! Cupa Davis revine în Sala Polivalentă

Tibi DEMETER Publicat Sâmbătă, 6 noiembrie 2021, 10:09
Cluj-Napoca organizează un nou eveniment sportiv important! Cupa Davis revine în Sala Polivalentă

Cluj-Napoca organizează un nou eveniment sportiv important! Cupa Davis revine în Sala Polivalentă

A fost nevoie de o decizie explicită a Comitetului Cupei Davis în contextul în care Federaţia Peruană de Tenis a solicitat ITF ca acest meci să se dispute într-o altă ţară, dată fiind situaţia pandemiei de Covid-19 în România.

FRT, care a organizat în timpul acestei pandemii două partide din Billie Jean King Cup şi partida cu Portugalia din Cupa Davis, a prezentat, însă, argumente solide pentru care acest meci trebuie să se desfăşoare în România, unul dintre cele mai importante dintre acestea fiind sprijinul total oferit de autorităţile locale ale municipiului Cluj-Napoca, precum şi implicarea primarului Emil Boc în buna organizare a acestui eveniment. Săptămâna trecut, Cluj-Napoca a organizat, de asemenea, cu succes, un turneu WTA, Transylvania Open.

„Având în vedere facilităţile medicale disponibile şi aprecierea comitetului potrivit căreia Protocoalele ITF Covid-19 sunt suficient de robuste pentru a permite unei întâlniri să funcţioneze în siguranţă, chiar şi cu niveluri ridicate de Covid-19, membrii Comitetului au votat în favoarea disputării acestei întâlniri aşa cum era planificată iniţial, în România", se arată în decizia Comitetului ITF.

Miza acestei partide este una foarte importantă, în condiţiile în care echipa care va câştiga va juca anul viitor în calificările Cupei Davis pentru şansa de a se califica între cele mai bune 16 echipe naţionale din lume la turneul final al Cupei Davis din 2022. În Cupa Davis participă peste 140 de naţiuni din întreaga lume.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj