CFR a deschis scorul prin atacantul grec Pantelis Kapetanos (16), fost jucător al Stelei. Steaua a egalat spre final, prin Mihai Costea (75 – foto), care a reluat din voleu de la marginea careului.
CFR a terminat meciul cu 8 jucători, după ce Gabriel Mureşan (85), Weldon (85) şi Ricardo Cadu (90+5) au fost eliminaţi.
Weldon a primit cartonaş roşu la numai trei minute de la intrarea sa pe teren.
Steaua a avut trei bare, două prin Prepeliţă (9, 45+1) şi una prin Rusescu (34).


