Sport

Calificate fără probleme!

Calin Tantau Publicat Duminică, 13 noiembrie 2011, 19:54

Eliminate din Liga Campionilor, clujencele şi-au arătat clasa în Cupa Cupelor.

Elevele lui Gheorghe Covaciu s-au calificat fără mari probleme în şaisprezecimile celei de a doua competiţii europene. „U“ Jolidon a câştigat primul meci, care a avut loc sâmbătă la Sala Sporturilor „Horia Demian“, cu scorul de 27-23. Clujencele au fost conduse în debutul partidei, dar au revenit rapid în joc şi în cele din urmă s-au impus. În acest meci au marcat pentru „alb-negre“: Tivadar 8 goluri, Chintoan 7 g, Senocico 4 g, Stoian 4 g, Vădineanu 2 g, Paraschiv şi Pomohaci câte un gol. Pentru oaspetele de la Levanger HK au înscris: Pekarskyte 6 g, Andersson 5 g, Bragadottir 5 g, Hall 4 g, Berget, Eidem şi Svendsen câte un gol.

Vicecampioana României s-a distrat la meciul retur, care a avut loc duminică, în aceeaşi locaţie. Clujencele s-au impus mult mai clar de această dată, cu scorul de 32-17, deşi şi în acest meci au fost conduse în primele minute. Mihaela Tivadar, Mihaela Ani-Senocico şi Adriana Stoian au fost cele mai bune jucătoare de pe teren, făcându-i fericiţi pe cei peste 1.000 de spectatori prezenţi la meci.

Mâine (marţi, 15 noiembrie), clujencele de la „U“ Jolidon îşi vor afla adversarele din şaisprezecimile Cupei Cupelor, în urma tragerii la sorţi care va avea loc la Viena.

Ultimul meci din 2011

Aceste două meciuri din Cupa Cupelor cu HK Levanger au fost ultimele jocuri oficiale pentru „U“ Jolidon din 2011, deoarece campionatul intern se întrerupe pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin. Selecţionerul Radu Voina a chemat la lotul naţional şi trei jucătoare de la echipa clujeană, pe Florina Chintoan, Magdalena Paraschiv şi Mihaela Tivadar, precum şi pe kinetoterapeutul Victor Baciu.

Pentru elevele lui Gheorghe Covaciu urmează o perioadă de pauză, apoi un cantonament montan, urmat de mai multe meciuri de verificare la Cluj-Napoca, în ţară şi în străinătate.

Vicecampioanele României au programat următorul meci oficial abia în 14 ianuarie, acasă, împotriva formaţiei Dunărea Brăila.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj