Sport

Încă o înfrângere pentru voleibaliste

Calin Tantau Publicat Joi, 27 octombrie 2011, 21:48

Scorul pe seturi a fost 25-22, 12-25, 13-25, 25-23, 8-15. Cu toate că meciul s-a jucat în deplasare, voleibalistele Universităţii au început mai bine şi s-au impus în primul set, scor 25-22. În cel de-al doilea, o neînţelegere la masa de arbitraj, datorată faptului că scorul afişat pe tabela şi cel de pe foaie nu coincideau, a înterupt partida timp de aproximativ 20 de minute. Echipa din Piteşti a câştigat acest set şi următorul, însă clujencele au reuşit să egaleze, scorul pe tabelă devenind egal la doi. În tye-break, piteştencele s-au dovedit mai puternice şi au obţinut victoria, impunându-se cu 15-8. Aşezarea în teren a echipei Universităţii Cluj a fost schimbată în încercarea de a suplini lipsa secundului, Alexandra Ariton, accidentată în meciul precedent. În urma acestei partide, „U” Cluj a mai obţinut 1 punct, acumulând până în prezent 2 puncte în clasament. Divizia A1 la volei feminin se întrerupe după această etapă, deoarece jucătoarele selecţionate în echipa naţională a României urmează să se prezinte la întrunirea lotului. Campionatul se va relua în data de 19 noiembrie.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj