Oficialul „alb-negrilor“ crede că fiecare meci din campionat este important pentru atingerea obiectivului trasat la începutul sezonului: calificarea în cupele europene. „Fiecare meci este foarte important, iar ţinând cont de parcursul nostru în acest sezon, e important să obţinem trei puncte cu Dinamo. Condiţiile la Universitatea Cluj sunt propice obţinerii de performanţe, iar atmosfera este una foarte plăcută în sânul echipei. Întreaga conducere a clubului are încredere în staff şi în jucători“, a declarat Cosmin Irimieş.
Atacantul brazilian al „studenţilor“ apreciază că Dinamo va fi cel mai greu adversar întâlnit până în acest moment. „Meciul cu Dinamo e cel mai greu de până acum. Îmi doresc mult să avem parte de un stadion plin, iar dacă dăm totul pe teren, putem să câştigăm. Nu există nici o tensiune la echipă, singurul lucru existent este presiunea că trebuie să învingem. Ne dorim mult o victorie. I-am bătut pe Dinamo de două ori anul trecut, putem să-i învingem şi acum!”, a declarat Gabriel Machado.
Meciul din cadrul etapei a 12-a a Ligii 1 dintre Universitatea Cluj şi Dinamo Bucureşti se va disputa sâmbătă, 29 octombrie, la ora 21.30 pe Cluj Arena şi va fi transmis în direct de DigiSport.


