Ionuţ Popa a început meciul de la Târgu Jiu cu o echipă oarecum inedită, din care au lipsit Claudiu Niculescu (accidentat uşor la inghinali) şi căpitanul obişnuit al echipei, Gabi Boştină. Pentru prima dată, căpitan a fost Laszo Szukala.
Prima repriză a meciului a fost destul de anostă, fără prea multe ocazii la cele două porţi. Cojocnean a şutat în bară în minutul 33, iar Pandurii au ratat prin Voiculeţ şi Vranjes.
După pauză, elevii lui Grigoraş au dominat autoriar jocul. Szukala l-a faultat în careu pe fostul „student“ Valentin Lemnaru, iar Vranjes a transforamt în gol lovitura de pedeapsă acordată de centralul Sebastian Colţescu. „Alb-negrii“ s-au trezit după primirea golului şi au avut câteva ocazii. Szkala a marcat în minutul 74, dar centralul a anulat reuşita neamţului, pe motiv de faul în atac. Pe final nervii „studenţilor“ au cedat, Bazzi şi Achim fiind eliminaţi în ultimele 10 minute.
Caseta tehnică
Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Pleaşcă, Viera, Cardoso, Vlad – Nistor (Rusu ’87), Pintilii (Grigoraş ’30), Voiculeţ – Vranjes, Lemnaru, Stromajer.
Universitatea Cluj: M. Popa – Achim, Bazzi, Szukala, Grecu – Marinescu, Pele, Nasser (Păcurar ’60) – Cojocnean, Tony (Machado ’67), Ad. Cristea (Grozav ’62).
Cartonaşe galbene: Vlad ’34, Voiculeţ ’51, Pleaşcă ’71, Viera ’77, Lemnaru ’78 / Achim ’40, ’89, Szukala ’57, Bazzi ’62, Popa ’90+3.
Cartonaşe roşii: Bazzi ’84, Achim ’89
Arbitri: Sebastian Colţescu – Adrian Vidan, Iulian Radu – Adrian Stănescu.
Observatori: Marian Dorobanţu, Mircea Dâncu.


