Atacantul echipei din Gruia s-a retras temporar din activitate după ce a simţit anumite bătăi necontrolate ale inimii în timpul meciurilor. Ţucudean este pregătită însă să revină din iarnă în lotul campioanei şi să marcheze din nou goluri.
„De fiecare dată e plăcut când mă întorc aici, dar sper să fie o perioadă scurtă în care voi fi în tribună şi din iarnă îmi doresc să fiu din nou în teren. Când am venit aici, oamenii care au fost mi-au prezentat un proiect foarte serios şi foarte interesant, eram deja într-o bună perioadă a carierei mele şi nu am ezistat să vin aici, mai ales că era antrenor şi Dan Petrescu.
Este un club sănătos CFR-ul în momentul de faţă. E o perioadă foarte bună a carierei mele, au apărut problemele astea, sper să trec uşor peste ele şi să îmi reiau repede activitatea. Cea mai bună vârstă este 27-28 de ani şi până la 30-32 e cel mai bine, atunci să fii cel mai în formă”, a spus Țucudean.
Primele probleme pentru vârful lui CFR Cluj au apărut în luna martie înaintea unui meci cu Viitorul din play-off. Țucudean a moștenit de la tatăl său sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW), cel care l-a obligat pe Marius Țucudean să pună ghetele în cui în anul 1994, la doar 27 de ani.


