Darko Planinic și Artis Ate au fost cei mai buni jucători din tabăra Universității Cluj și au reușit să marcheze 23, respectiv 19 puncte. Planinic a strâns și opt recuperări, fiind la un pas de double-double. Donatas Tarolis a terminat cu 12 puncte, în timp ce Richard și Uță au contribuit cu 10 puncte fiecare.
De notat faptul că Anton Rotaru, 17 ani, a bifat 16 minute pe parchet, perioadă în care a totalizat 6 puncte, acestea fiind izbutite de pe urma aruncărilor de la mare distanță. Tânărul baschetbalist a mai contabilizat 3 pase decisive și 2 recuperări.
Cele două formații s-au duelat în semifinale, iar trupa antrenată de Mihai Silvășan va juca în ultimul act cu BC CSU Sibiu, echipă care a învins CS Voluntari.


