Sport

Una caldă, una rece pentru „U” Mobitelco

Calin Tantau Publicat Duminică, 11 septembrie 2011, 13:15

Elevii lui Marcel Ţenter au debutat cu o victorie clară în faţa „vecinilor“ de la CSM Oradea, 71-52, pe sferturi 22-15, 10-8, 18-16 şi 22-12. Pentru „U“ Mobitelco BT au marcat: Krstanovic 14 p (6 recuperări), Dykes 13p, Mihai Paul 12 p, Lawrence 10 p, Thomson 8 p, Morris 5 p (5 recuperări, 6 pase decisive), Chetreanu 5 p (3 pase decisive), Pop 3 p şi Corpodean 2 p.

Campionii României au întâlnit sâmbătă seara o formaţie puternică, Szolnok Olaj, campioana Ungariei, în faţa căreia au cedat cu scorul de 71-80, pe sferturi 15-20, 23-12, 16-20 şi 17-28). Pentru clujeni au marcat în meciul cu formaţia maghiară: Morris 15 p (4 rec.), Dykes 15 p (5 rec.), Krstanovic 12 p (4 rec.), Silvăşan 10 p (5 pase), Thomson 7 p (4 rec.), Lawrence 7 p, Chetreanu 4 p (3 pase) şi Mihai Paul un punct (3 pase). Szolnok a învins şi pe Maribor (Sloveni), în primul meci jucat la turneul clujean, cu scorul de 77-66.

La finalul partidei cu Szolnok, Marcel Ţenter, antrenorul celor de la „U“ Mobitelco a declarat că echipa sa nu este constantă pe tot parcursul unul meci. „Am întâlnit un adversar foarte puternic, care şi-a demonstrat valoarea mai ales pe final. Noi am început greu partida şi am făcut eforturi în sferturile doi şi trei de a reveni. În această partidă s-a văzut că nu avem constanţă în joc 40 de minute şi am făcut greşeli copilăreşti în anumite faze ale jocului. Echipa din Szolnok a jucat bine şi a avut precizie la aruncări. A fost un meci foarte bun de pregătire“, a declarat Ţenter după meciul doi al echipei sale la turneul clujean.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj