Sport

Piţurcă: „Putem câştiga 6 puncte cu Franţa şi Luxembourg“

Calin Tantau Publicat Luni, 1 august 2011, 19:40
Selecţionerul a precizat, însă, că reprezentativa României va pleca cu cea de-a doua şansă în partida contra „cocoşului galic“. „Eu am speranţa că putem câştiga şase puncte. Dar e clar că noi suntem outsideri în meciul cu Franţa. Ei sunt clar peste noi. Avem însă şansa noastră să învingem, pentru că eu cred că mai e ceva timp până când Franţa va deveni cu adevărat o forţă“, a spus ieri Victor Piţurcă.

Reprezentativa României va întâlni la 2 septembrie, în deplasare, reprezentativa Luxemburgului, urmând ca la 6 septembrie să evolueze, pe teren propriu, în compania Franţei, în preliminariile Campionatului European din 2012.

Piţurcă a declarat că regretă faptul că România va întâlni din nou Olanda în preliminariile Cupei Mondiale din 2014. „E o grupă extrem de dificilă. Eu nu mi-am dorit niciodată, de câte ori am fost la naţională, să întâlnesc Olanda, dar cu toate astea am avut-o. E foarte clar că cele mai mari şanse la primul loc le are Olanda, iar noi cu Ungaria şi Turcia ne vom bate pentru locul doi. Sperăm cu toţii să ne calificăm de pe primul loc, poate se întâmplă un miracol. Însă va fi foarte dificil, Olanda e vicecampioană mondială. E foarte greu să te baţi cu ei, aţi văzut că în aceste preliminarii spulberă tot, sunt ca un ceasornic“, a explicat Piţurcă.

Selecţionerul a chemat la pregătirile echipei naţionale şi doi jucători de la CFR Cluj, Viorel Nicoară şi Gabi Mureşan.

România va întâlni selecţionatele Olandei, Turciei, Ungariei, Estoniei şi Andorrei în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, conform tragerii la sorţi de sâmbătă, de la Rio de Janeiro.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj