Sport

Amical cu Zalăul și cu echipa din Câmpia Turzii, pentru voleibaliștii de la „U”

Bianca PREDA Publicat Joi, 12 ianuarie 2017, 13:30
FOTO Arhivă / Ștefan Martinescu

FOTO Arhivă / Ștefan Martinescu

Universitarii au jucat miercuri un meci-test în deplasare la vicecampioana ACS Volei Municipal Zalău, iar mâine, vineri, de la ora 11:00, vor primi vizita echipei CSM Câmpia Turzii, la Sala Sporturilor „Horia Demian”. „Am jucat un amical ieri (miercuri, n.red.) la Zalău și încercăm să mai perfectăm și alte jocuri de pregătire până la începerea campionatului. Mâine trebuia să vină AS Volei Club Caransebeș însă nu mai poate ajunge și i-am invitat pe cei de la Câmpia Turzii”, a spus Romeo Lotei, antrenorul „studenților” clujeni.

Primul meci oficial din 2017 este în deplasare la CSM București pe data de 21 ianuarie. Universitatea Cluj a acumulat doar 7 puncte în 13 etape din Divizia A1 și ocupă locul 11, în timp ce formaţia din Bucureşti se află pe locul 6, cu 22 puncte. Clujenii au un ascendent însă asupra echipei din capitală, reuşind să o elimine din Cupa României anul trecut, când printr-un concurs al împrejurărilor – dat de retragerea din campionat a campioanei en-titre de atunci CVM Tomis Constanţa, au ajuns în semifinalele competiţiei.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.