Sport

Finala Campionatului Național Universitar de Fotbal se joacă la Cluj

Admin Publicat Vineri, 22 aprilie 2016, 17:56
Finala Campionatului Național Universitar de Fotbal se joacă la Cluj

Echipele participante la etapa finală a Campionatului Național Universitar vor sosi la Cluj-Napoca în data de 27 aprilie, data la care va avea loc și tragerea la sorți a partidelor, acestea urmând să se desfășoare începând din 28 aprilie, în Parcul Sportiv "Iuliu Hațieganu".

"Ne-am luptat mult pentru ca Turneul Final să aibă loc la Cluj. Este un campionat studențesc, iar locul lui firesc este într-un centru universitar. UBB are cel mai modern campus sportiv universitar din această parte a Europei, modernizat în ultimii ani cu peste 7 milioane de euro. Ne bucurăm că am găsit, în final, înțelegere, atât la Federația Româna de Fotbal, cât și la Federația Sportului Școlar Universitar și la echipele participante. Avem o echipă puternică, suntem vicecampioni naționali, iar acum ne dorim, evident, titlul, însă acest lucru va fi posibil doar cu susținerea studenților și a tuturor clujenilor, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la meciuri, în Parcul Babeș, alături de echipă", a declarat conf. univ. dr. Cosmin Irimies, directorul general adjunct al UBB.

Ediția 2015-2016 a Campionatului Național Universitar de Fotbal a debutat la începutul lunii martie a acestui an, aliniind la start peste 20 de echipe ale universităților din întreaga țară.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.