Sport

Liber la transferuri în Gruia

Admin Publicat 27.03.2015 17:17

„Astăzi (n.r. – vineri) clubul nostru a obţinut un răspuns favorabil cu privire la suspendarea provizorie a măsurii de interdicţie a dreptului de a face transferuri şi/sau de a legitima jucători. Privim astfel cu încredere spre o soluţionare favorabilă şi a dosarului de fond în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat al CFR Cluj, postat, vineri, pe site-ul oficial al grupării.

Pe data de 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), pentru neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.

Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină.

La mijlocul lunii martie, TAS a respins cererea clubului CFR Cluj de suspendare a sancţiunii cu depunctarea, dictată de Comisia de Disciplină a FRF, până la judecarea recursului de către instanţa de la Lausanne.

Ca urmare a penalizării, CFR Cluj, care ocupa locul 2 în clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte, a ajuns pe ultimul în clasamentul Ligii I. Formaţia ardeleană are acum 12 puncte, după 23 de etape.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.