Sport

A patra înfrângere consecutivă pe „U” Alexandrion

Admin Publicat 22.09.2014 14:09

Cu toate că elevele lui Ani-Senocico au condus din minutul nouă și cu trei goluri, au ieșit la pauză cu un handicap de două puncte, scor 15-13, handicap pe care nu au reușit să-l recupereze până la finalul partidei. „Pe fondul greșelilor noastre și ale unor erori foarte grave de arbitraj, rezultatul ne-a fost, din păcate, nefavorabil”, a declarat antrenorul „alb-negrelor”, Ioan Ani-Senocico.

Următorul meci pentru handbalistele universitare este programat sâmbătă, 27 septembrie, când vor primi vizita celor de la SC Mureșul Târgu Mureș.

„U” Alexandrion va întâlni campioana Serbiei în Cupa Cupelor

Tot aseară echipa de handbal feminin „U” Alexandrion și-a aflat adversara din turul 3 al Cupei Cupelor. Fetele antrenate de Ioan Ani-Senocico vor întâlni campioana Serbiei, Radnicki Kragujevac.

Sârboaicele au făcut parte din a doua grupă de calificare în Champions League, pe care a terminat-o pe a doua poziție, eliminând în primul tur, cu scorul de 29-24, pe FC Midtjylland și au pierdut, scor 28-24, în fața croatelor de la Podravka Koprivnica. „Din partea noastră este o surpriză, nu ne așteptam la acest adversar. Nu știm nimic despre ei, dar este un adversar cu un lot puternic, o echipă de temut dacă au reușit să-i bată pe cei de la Midtjylland, echipă care a terminat ediția trecută din Champions League pe locul patru”, a punctat antrenorul „U” Alexandrion, Ioan Ani-Senocico.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.