Fosta campioană de atletism și-a reafirmat sprijinul, pe care îl poate acorda din calitatea sa de ministru, pentru acele sporturi care aduc medalii României la marile competiții și în special la olimpiade.
„La anul viitor bugetul ministerului va fi prioritizat pe federațiile care intră în calificările pentru Jocurile Olimpice, pentru toți cei care tind să câștige medalii, dar nu pe hârtie, ci la nivel fizic. Așa cum am spus cu câteva luni în urmă, când am fost numită ministru al Tineretului și Sportului, că pentru toți care ajung la excelență și fac excelență îm sport, voi fi acolo lângă ei să îi susțin cu tot ceea ce pot să fac pentru ei. Eu personal și toți românii suntem mândri de rezultatele sportivilor noștri, pentru că ce poate să fie mai frumos decât un sportive care excelează pe marile arene ale lumii”, a declarat Gabriela Szabo.
Ministrul a precizat și că în cursul zilei de joi a avut o întâlnire cu reprezentanții Comitetul Olimpic Sportiv și Român, cu sportivi și cu reprezentanți ai ministerul de Finanțe, în încercarea de a găsi cât mai multe rezolvări pentru sportul românesc.
„Încercăm să găsim soluții pentru ca sportivilor și antrenorilor să nu le lipsească nimic în drumul lor spre Jocurile Olimpice, pentru că prioritatea noastră numărul unu este ca la JO de la Rio să ne prezentăm onorabil”, a precizat Szabo.
Fosta atletă a venit vineri la Cluj pentru a felicita personal echipa feminină de judo pentru rezultatele pe care le-a obținut la campionatul mondial și a precizat că sportivii vor fi premiați, așa cum se obișnuiește, și de către Guvernul României.
De asemenea, ministrul Gabriela Szabo a avut o discuție și cu antrenorul lotului național feminin de judo, Florin Bercean, privitor la suportul pe care MTS îl poate acorda pentru susținerea performanței.
„Știu că niciodată banii nu sunt suficienți și mai ales în sportul de mare performanță, când nevoile sunt altele decât la sportul de nivel național. Din această perspectivă sunt astăzi aici să vorbesc cu dl. Bercean, să îmi spună cu ce probleme se confruntă, să vedem cât putem să le rezolvăm în timp foarte scurt. Așa că, deja, am luat cunoștință cu ceea ce au nevoie”, a mai spus Gabriela Szabo.
Szabo: „Federațiile care intră în calificări la Jocurile Olimpice vor primi bani”
Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate vineri, 5 noiembrie 2021.
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Ungaria și Cehia, în ZONA ROȘIE
Articole similare
Sănătate miercuri, 19 august 2026.


