Singura componentă a Echipei Olimpice a României care s-a calificat în cinci finale la a doua ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT) Nanjing 2014 s-a clasat de două ori pe locul 4, două locuri 7 și un loc 8.
Laura Jurca a fost cel mai aproape de podium la sol unde a obținut 13.366 puncte, cu o sutime mai puțin decât medaliata cu bronz Downie Elissa (Marea Britanie) care a acumulat 13.466 puncte. Câștigătoare la sol a fost brazilianca Flavia Lopes Saraiva (13.766), iar pe treapta a doua a podiumului a urcat rusoaica Seda Tutkhalyan (13.733).
Reprezentanta României s-a clasat tot pe locul patru și la sărituri, cu 14.249 puncte, unde competiția a fost câștigată de chinezoaica Wang Yan (14.783 p). Pe locul al doilea s-a clasat britanica Elissa Downie (14.566), iar japoneza Sae Miyakawa a urcat pe treapta a doua a podiumului.
Laura Jurca a prezentat un exercițiu bun la paralele inegale, dar a căzut și a obținut doar 11.133 puncte, la final clasându-se pe locul 7, la fel ca la individual compus (52.100 p). La bârnă, unde în calificari a avut al treilea punctaj, în finală a ratat și a ocupat locul 8 (11.866 p).
Laura Jurcă, aproape de podium la sol și sărituri
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Vineri, 5 noiembrie 2021.
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Ungaria și Cehia, în ZONA ROȘIE
Articole similare
Sănătate Miercuri, 19 august 2026.


