Prima repriză a fost una extrem de săracă în faze de poartă, însă în minutul 44 Keșeru a profitat de o greșeală a portarului gazdelor și a trimis mingea în poartă. După revenirea de la vestiare, jocul a continuat într-o notă dominată de bucureșteni, dar Arlauskiks a greșit la rândul lui, ceea ce le-a permis kazacilor să restabiliească egalitatea la 1 prin Korobkin.
Lemnaru și-a făcut debutul în tricoul campioanei, după ce Gâlcă l-a trimis în teren în locul lui Keșeru. Schimbarea a fost făcută în minutul 71, însă sclipirea avea să vină în minutul 79 de la Prepeliță, care a șutat de la aproximativ 30 de metri, mingea fiind deviată și a intrat în poartă. Steaua avea 2-1 pe tabelă, însă s-a văzut prea repede învingătoare. Arzumanian, liber în careu, a tras sub bară, fără șansă pentru goalkeeperul Stelei. Astfel, confruntarea dintre Aktobe și Steaua s-a terminat 2-2, iar roș-albaștri pornesc cu prima șansă la calificarea în play-off după cele 2 goluri marcate în deplasare.
Echipa de start a Stelei: Arlauskis – Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Popa (’84 Stanciu), Prepeliţă, Filip, Tănase – Keșeru (’71 Lemnaru), Chipciu (’88 Iancu).
Partida retur dintre Steaua București și Aktobe se va disputa miercuri, 6 august, începând cu ora 20:30.
Rezultate consemnate miercuri în partidele disputate din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor:
FK Aktobe (Kazahstan) – Steaua Bucureşti (România) 2-2
FK Qarabag (Azerbaidjan) – FC Salzburg (Austria) 2-1
HJK Helsinki (Finlanda) – APOEL Nicosia (Cipru) 2-2
AEL Limassol (Cipru) – Zenit Sankt Petersburg (Rusia) 1-0
Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) – FC Copenhaga (Danemarca) 0-0
Grasshopper Zurich (Elveţia) – OSC Lille (Franţa) 0-2
Feyenoord Rotterdam (Olanda) – Beşiktaş Istanbul (Turcia) 1-2
Standard Liege (Belgia) – Panathinaikos Atena (Grecia) 0-0
Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) – Partizan Belgrad (Serbia) 0-0
Aalborg BK (Danemarca) – Dinamo Zagreb (Croaţia) 0-1
NK Maribor (Slovenia) – Maccabi Tel Aviv (Israel) 1-0
Legia Varşovia (Polonia) – Celtic Glasgow (Scoţia) 4-1
Articol scris de Radu Bărăian, student la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II


