Sport

Rugbiștii clujeni râvnesc la Cupa României

Admin Publicat 17.07.2014 14:47

„Studenții” vor întâlni Poli Agro Iași în Cupa României, într-o partidă din faza a II-a a grupelor. În acest sezon, Cupa României se desfășoară după noi reguli, formându-se grupe de câte trei echipe, pe regiuni. Se joacă după sistemul tur-retur, iar primele două clasate se califică în faza următoare. Alături de formația clujeană și Poli Iași, din grupă mai face parte Bucovina Suceava.

„Este un meci binevenit pentru noi, un meci de pregătire în care putem să vedem și jucătorii care au evoluat mai puțin în timpul campionatului, plus jucătorii care au fost aduși. La fel ca și în celelalte jocuri de cupă trebuie să ne arătăm superioritatea față de echipele din eșalonul secund, ținând cont că jucăm în SuperLigă”, a declarat Bogdan Cantor, antrenorul Universității. Partida se joacă în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, de la ora 10.00.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.