Sport

Tun pe piața transferurilor! „U” Cluj negociază cu Wesley

Admin Publicat 28.05.2014 12:47

„U" Cluj e pe cale să dea un nou tun pe piața transferurilor. Formația ardeleană negociază cu Wesley Lopez, fost atacant al Vasluiului.

Brazilianul a marcat 62 de goluri în cele trei sezoane petrecute în Liga 1. Deși a fost curtat insistent de Steaua și CFR, Wesley a preferat să meargă în străinătate.

După despărțirea de Vaslui, fotbalistul de 33 de ani a semnat cu Al Hilal, echipă pentru care a înscris 17 goluri în 24 de meciuri. Atacantul s-a despărțit însă de trupa arabă și a ajuns în 2013 la Millonarios, unde a reușit doar un singur gol în 12 partide. Wesley și-a reziliat însă contractul cu gruparea din Columbia și vrea să se întoarcă în România.

Potrivit cancan.ro, jucătorul brazilian s-ar fi întâlnit deja cu Florian Walter, patronul Universității. Sursa citată mai notează că Wesley și-a dat acordul de principiu, însă mai sunt câteva detalii de pus la punct. Transferul ar urma să se perfecteze cel târziu săptămâna viitoare.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.