Sport

Denisa Felecan, sportivul anului în Cluj

Admin Publicat 16.12.2013 15:51

Sportiva antrenată de Ionuţ Felecan a cucerit un total de 12 medalii în 2013 (8 de aur şi 4 de argint). Cele mai importante au fost cele de la Campionatul European de Juniori U17 din luna septembrie, unde sportiva a devenit dublă campioană europeană la aruncat şi total, cucerind şi o medalie de argint la smuls.

„Pentru noi înseamnă foarte mult acest premiu, ne dă încredere pentru Jocurile Olimpice, unde ne dorim să cucerim o medalie. M-am așteptat să fie desemnată cea mai bună sportivă din Cluj, pentru că a cucerit multe medalii, majoritatea dintre ele fiind de aur. A avut un punctaj superior față de alți sportivi, era normal să fie aleasă. 2013 a fost unul dintre cei mai grei ani , dar și cel mai fluctuos. Ca antrenor, am obținut nu mai puțin de 46 de medalii. Sper ca și 2014 să fie la fle de bun”, a declarat Ionuț Felecan pentru Monitorul de Cluj.

Pe locul II, cu 85 de puncte, s-a clasat Alexandra Pop, judokana de la Universitatea -C.S.M. Cluj. Sportiva pregătită de Geanina Andreica a cucerit medalia de argint la Campionatul Modial de Juniori şi locul V la Campionatul European de Juniori, câştigând şi medalia de bronz la Campionatul Naţional de Tineret.

Locul al III-lea l-a ocupat atleta Bianca Răzor de la C.S.S. Viitorul Cluj, cu 77 de puncte. Atleta a obţinut medalia de argint la Campionatul European de Juniori. Răzor a mai câştigat şi două medalii de aur la Campionatul National de Juniori 200 si 400 m.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.