Această partidă între amicii lui Messi şi amicii lui Neymar este menită să strângă fonduri pentru ajutorarea unor asociaţii care se ocupă de copii şi adolescenţi în dificultate. Echipele îi vor avea antrenori de o zi pe italianul Fabio Capello (în prezent, selecţionerul Rusiei) şi pe brazilianul Zico, care pregăteşte formaţia Irakului.
Printre prietenii celor două vedete sunt anunţaţi argentinienii Kun Aguero şi Javier Mascherano, spaniolii Sergio Busquets şi Jordi Alba şi francezul Eric Abidal. Toţi aceşti jucători vor participa şi la alte două jocuri de binefacere, la Medellin, în Columbia, pe 29 iunie, şi la Los Angeles, pe 4 iulie, de Ziua naţională a SUA.


