Elevii lui Ionuţ Badea au evoluat promiţător în prima a jocului, dar după primirea primului gol nu au reuşit să fie periculoşi în atac. Papp a deschis scorul înainte de pauză, printr-o lovitură de cap, după o centrare venită de pe partea stângă a atacului vasluian. Adailton a scăpat pe contraatac pe finalul meciului şi a consfinţit Victoria gazdelor.
„Am avut un meci greu. Universitatea este o echipă de primele locuri. Am câştigat datorită preciziei în apărare“, a declarat după meci Viorel Hizo, antrenorul celor de la FC Vaslui, care în sezonul trecut a fost pentru o scurtă perioadă de timp şi pe banca Universităţii.
Caseta tehnică
FC Vaslui : Kuciak – Papp, Cânu, David Rivas, Milanov – Milisavijevici (Campano ’75), Ghencev, R. Costin. Sănmărtean – Adailton (Temwanjera ’90+3), Yero Bello (Pouga ’68).
Universitatea Cluj: M. Popa – Unguruşan, Pele, Abrudan, Ascoli – Menassel, Bazzi (Păcurar ’68) – Boştină (Cojocnean ’61), Ad. Cristea, Delgado – Tony (Machado ’72).
Arbitri: Augustus Constantin (central) – Adrian Vidan, Cătălin Savu (asistenţi) – Emil Voicu (rezervă).
Observatori: Cornel Cacovean, Constantin Gheorghe.
Spectatori: aproximativ 4.000, dintre care 40 de clujeni.


