Sport

România a remizat cu Rusia, în primul meci al „tricolorelor“ la CE 2012

Calin Tantau Publicat Miercuri, 5 decembrie 2012, 12:28


Aproximativ 1.500 de fani români au asistat la primul meci al tricolorelor, de la Vrşeţ, atmosfera fiind incendiară încă din start.
România a fost aproape de o victorie foarte importantă, dar, după o primă repriză excelentă, a făcut o repriză secundă slabă şi a scăpat printre degete victoria. Rusia a marcat primul gol al meciului, dar România a punctat apoi de trei ori la rând, 3-1 (min. 6), după care scorul a devenit 5-2 (9). Rusia a revenit în joc şi a restabilit egalitatea, 5-5 (12). Prestaţiile de senzaţie ale portarilor noştri, Talida Tolnai şi Mihaela Smedescu au făcut ca echipa lui Gheorghe Tadici să se desprindă pe tabela de marcaj, de la 6-6 (16) la 10-6 (26). La pauză, România conducea la cinci goluri, 12-7, iar diferenţa a crescut la chiar şase goluri în debutul părţii secunde, 13-7 (32).
Echipa noastră a avut momente mai puţin reuşite, atât în atac, cât şi în apărare, iar Rusia s-a apropiat la trei goluri, 16-13 (44). Încurajată de un public fantastic, echipa României a revenit din nou la cinci goluri în avantaj, 18-13 (46), dar scăderea în jocul nostru a fost evidentă şi Rusia a ajuns la un singur gol deficit pe tabelă, deşi a jucat în inferioritate numerică, 18-17 (52). Finalul a fost dramatic, cu Rusia căutând egalarea, reuşită în ultimul minut de Punko, 21-21, iar România a ratat ultimul atac, scăpând printre degete o victorie ca şi făcută.
În celălalt meci al grupei, Muntenegru a învins Islanda cu 26-16. Miercuri au loc partidele Rusia – Muntenegru (ora 19.05) şi România – Islanda (ora 21.15). După disputarea meciurilor din grupele preliminare, primele trei clasate se vor califica în cele două grupe principale, a câte şase echipe. Partidele se vor juca între 10-13 decembrie, iar primele două clasate vor juca ulterior în semifinale, în 15 decembrie. Finalele pentru medalii vor avea loc în 16 decembrie, ultima zi a CE din Serbia.

Marcatoare:
– România: Curea 9 goluri, Geiger 3, Meiroşu 2, Stanca 2, Nechita 2, Brădeanu 1, Neagu 1, Manea 1
– Rusia: Khmyrova 6 goluri, Postnova 4, Chernoivanenko 3, Punko 2, Makeeva 2, Kuzneţcova 1, Turey 1, Andryushina 1, Yartseva 1.


Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj