CFR, din victorie în victorie!
După ce săptămâna trecută au învins în deplasare cu 2-1 pe Slovan Liberec, în returul turului doi preliminar al Ligii Campionilor, elevii lui Ioan Andone par să-şi fi găsit cadenţa şi în campionat. După un început mai timid, cu două egaluri, 1-1 acasă cu Gaz Metan şi 2-2 în deplasare cu Ceahlăul, “feroviarii” au trecut la pas de vicecampionii de la FC Vaslui, 3-0 în Gruia, iar în ultima etapă, luni seară, au învins fosta campioană Oţelul, cu 2-1, chiar pe malul Dunării.
Golurile învingătorilor au fost marcate de G. Mureşan ‘7 (penalti) şi Ronny ’53. Pentru Oţelul a înscris Inkango, în minutul 38.
0-1: Mureşan transformă un penalti acordat pentru un fault al lui Benga asupra lui Rui Pedro;
1-1: Inkango egalează cu un şut din interiorul careului, după o pasă primită de la Băjenaru;
1-2: Ronny trimite mingea în plasă de la marginea careului de 16 metri, după o „bâlbâială” a gazdelor.
CFR Cluj a rămas în inferioritate numerică, în minutul 23, când Mureşan a fost eliminat pentru un fault la Stromajer.
Caseta tehnică
Oţelul: Brăneţ – Râpă, Costin, Perendija (Murgoci ’71), Sârghi – Benga (Neagu ’34), Giurgiu – Inkango, Băjenaru (Pena ’61), Iorga – Stromajer.
CFR Cluj: Felgueiras – Sepsi, Piccolo, Maftei, Pinto – Godemeche, Mureşan – Rui Pedro (Cadu ’67), Bastos, Valente (Vass ’36) – Ronny (Sougou ’65).
Cartonaşe galbene: Costin ’42, Perendija ’69 / Vass ’39, Godemeche ’79. Cartonaş roşu: Mureşan ’23.
Arbitri: Sebastian Colţescu – Octavian Şovre, Radu Ghinguleac – Emil Voicu.
Observatori: Paul Mincu, Corneliu Sorescu.
La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori.
Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp 07 32 77 33 71
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate Joi, 17 februarie 2022.
Accesorii cool de nelipsit în sezonul rece (P)
Actualitate Luni, 14 februarie 2022.
Tramvaiul utilitar a fost înlocuit cu o autospecială nouă, modernă (P)
Anunțuri Luni, 14 februarie 2022.
Anunț de presă privind inchiderea proiectului S.C. Oncoderm SRL
Articole similare
Anunțuri Vineri, 21 august 2026.


