Sport

Crăciunescu, dat afară de la CCA!

Calin Tantau Publicat Miercuri, 1 august 2012, 15:35
Crăciunescu nu îşi reproşează nimic şi este de părere că „din punct de vedere uman nimeni nu putea face mai mult“ în timpul cât a fost preşedinte al CCA. „Eu nu am ce să îmi reproşez, chiar nu am. Lucrurile au fost pregătite foarte bine pentru decizia de azi. Asta este. Nu pot să compar mandatul de acum cu cel precedent pentru că ăsta ultimul a fost mai scurt, doar nouă luni. Dar la ce dezastru am găsit la CCA din punct de vedere uman nimeni nu putea face mai mult“, a precizat Ion Crăciunescu.
La 10 iulie, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, anunţa că douăsprezece cluburi din Liga 1 solicită înlocuirea lui Ion Crăciunescu din funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor cu un străin, propunerea urmând să fie supusă votului în următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Mai mulţi conducători de cluburi au fost nemulţumiţi de delgările arbitrilor la meciurile echipelor lor şi de calitatea arbitrajelor. De asemenea, ei s-au arătat deranjaţi de faptul că Ion Crăciunescu le-a luat apărarea public arbitrilor chiar şi atunci când, în opinia preşedinţilor de cluburi, aceştia greşeau.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj