Sport

Ultimul meci înainte de Liberec

Calin Tantau Publicat Joi, 26 iulie 2012, 15:44
Campionii de la CFR vor face în această seară o ultimă repetiție înainte de prima manșă a dublei cu Slovan Liberec, din preliminariile Ligii Campionilor. Elevii lui Ioan Andone vor întâlni ultima clasată, Ceahlăul. „Feroviarii“ vor încerca să obțină cele trei puncte pentru a salva startul de sezon, după ce în prima etapă au reușit doar o remiză, acasă, cu Gaz Metan Mediaș.
Ioan Andone a declarat înainte de plecarea spre Piatra Neamț că pe eleviii săi nu îi așteaptă un meci ușor, în ciuda faptului că întâlnesc Ceahlăul, echipă surclasată cu 5-0 de Petrolul în prima etapă. „Ne așteaptă o deplasare grea. Ceahlăul a pierdut cu 0-5 la Petrolul, dar au echipă bună și nu va fi simplu să îi batem. Vor apărea nume noi în prima echipă, probabil voi schimba și sistemul de joc, în 4-3-3. Trebuie să jucăm bine și în prima repriză, nu doar în a două, cum am făcut cu Mediaș“, a spus tehnicianul „feroviarilor“.
Partida Ceahlăul – CFR Cluj se va juca în această seară, la ora 21.30 și va fi transmisă în direct de DigiSport. Cele două echipe s-au mai întâlnit de 8 ori în Liga 1. Nemțenii nu au obținut nici o victorie în fața „feroviarilor“, care s-au impus însă de 6 ori, restul de două meciuri încheindu-se la egalitate.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj