Sport

Victorie pentru „U” în derby-ul „olimpic”

Mădălina IVAN Publicat 19.10.2025 13:56
Victorie pentru „U” în derby-ul „olimpic” | Foto: U Olimpia Cluj Facebook

Clujencele au câștigat cu 3-0 la capătul unei partide în care nu s-a pus prea mult timp problema echipei învingătoare. Elevele lui Andra Vela au marcat prima dată în minutul 12, prin Adina Borodi. Atacantul a reluat în plasă cu o lovitură de cap centrarea excelentă primită de la Carmen Marcu. 

Tot clujencele aveau să mai puncteze o dată în prima repriză. Simona Sigheartău a avansat excelent în flancul drept, a întors balonul în centrul careului iar Sonia Bumbar a marcat cu un șut la colțul lung, fără speranțe pentru Santos Almeida. Tot Bumbar avea să închidă și tabela, cu douăzeci de minute înainte de fluierul final al meciului. A înscris după o super execuție, bară-gol de la marginea careului. 

Cu această victorie, U Olimpia Cluj urcă până pe locul 3, la doar trei puncte distanță de primul loc, ocupat acum de Farul Constanța. De partea cealaltă, Gherla se află pe penultimul loc, cu doar 7 puncte și a doua cea mai slabă defensivă din campionat, cu 20 de goluri primite până acum.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News