Sport

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a murit la vârsta de 57 de ani. „Un simbol de voință, curaj și pasiune”.

Oleg GHILAS Publicat 02.07.2025 09:04
Fostul campion mondial de box Mihai Leu a murit la vârsta de 57 de ani.|Foto: Mihai Leu - Facebook

Mihai Leu era internat în stare gravă la secția Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Capitală de mai bine de o săptămână.

Mihai Leu, un simbol de voință și curaj

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a fostului campion.

CITEȘTE ȘI: 
Mihai Leu, transferat în stare gravă la Spitalul Fundeni. Fostul pugilist suferă de 10 ani de cancer.

„Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”’, se mai arată în mesaj.

Mihai Leu s-a născut la 13 februarie 1968, la Hunedoara.

1997, campion mondial la Hamburg 

A început să boxeze în 1977 la Clubul Constructorul din Hunedoara, fiind antrenat de Ion Turică. În anul 1981 a plecat la Clubul Metalul Hunedoara, fiind antrenat de Alexandra Pescar, pentru ca în 1982 să semneze cu Dinamo, unde s-a pregătit cu antrenorul Ion Monea.

Din 1986 a trecut la clubul Steaua, făcând parte din Lotul național de box al României, unde a fost antrenat de Dumitru Ion și Alec Năstase.

A cucerit titlul ce campion național al României (1983, 1984, 1985, 1986). A fost campion mondial la juniori în anul 1987. În circuitul competițional de amatori a boxat în 200 de meciuri.

A devenit campion mondial la Hamburg, în 1997, în meciul disputat în 22 februarie împotriva lui Santiago Samaniego, devenind primul campion mondial la profesioniști din istoria României, conform www.lead.ro. La profesioniști a boxat în 28 de partide, câștigând toate confruntările.

S-a retras în 1998 cu un palmares zdrobitor de 28-0, dintre care 10 victorii au fost prin KO.

Campion național la raliuri

A debutat în 1994 în automobilismul sportiv, cu prilejul etapei Raliul Banatului, la volanul unui Volkswagen Golf GTI, ocupând locul cinci în clasamentul clasei competiționale respective. În 2001, la finalul campionatului a terminat pe locul secund, devenind vicecampion național. În 2003, a obținut titlul de campion național.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.