Sport

U-BT Cluj-Napoca, în finala Ligii Naționale de baschet

Oleg GHILAS Publicat 23.05.2025 08:51
U-BT Cluj-Napoca s-a calificat în finala Ligii Naționale de baschet masculin|Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook

U – Banca Transilvania, care a făcut diferența în sfertul al treilea, adjudecat la opt puncte (25-17), câștigase și primele două partide, la Cluj-Napoca, 105-85 în primul și 93-73 în al doilea meci. 

CITEȘTE ȘI: 
U-BT Cluj-Napoca a câștigat primul meci al semifinalei cu CS Vâlcea

Zavier Marquis Simpson, cu 20 puncte, 7 recuperări, 6 pase decisive, și Zachary Scott Hankins, 18 p, 11 rec, au fost cei mai buni de la ardeleni. Patrick Neal Richard a contribuit și el cu 16 p, 4 rec.

Semifinalele se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Mihai Silvășan: Ne așteptăm adversarul din finală

Duelul disputat în deplasare a fost unul mai dificil decât cele jucate la Cluj-Napoca, însă echipa lui Mihai Silvășan a demonstrat determinare, iar în final scorul de pe tabel a fost în favoarea echipei clujene. 

„Mă bucur foarte mult că suntem în finală, ne doream să terminăm seria după primul meci aici. Am reușit, chiar dacă a fost un meci mult mai greu decât cele de la Cluj-Napoca. (…). Aici se încheie seria, mergem mai departe. Ne vom odihni și ne așteptăm adversarul din finală!”, a declarat la încheierea partidei antrenorul U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvășan, potrivit site-ului oficial al echipei. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.