Sport

Sorana Cîrstea, în optimile de finală de la Dubai

Paula COPACIU Publicat Miercuri, 19 februarie 2025, 15:18
Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 3.664.963 de dolari, după ce a dispus în trei seturi de americanca Alycia Parks, cu 3-6, 6-4, 6-1.

Cîrstea (34 ani, 89 WTA) a obținut victoria după aproape două ore de joc (1 h 55 min).

Parks (24 ani, 74 WTA) a reușit 10 ași în acest meci, dar a comis și 13 duble greșeli, potrivit site-ului WTA. Românca nu mai legase două victorii din mai, din turneul WTA 1.000 de la Roma, la care s-a oprit în optimi.

În optimi la Dubai, Cîrstea, care și-a asigurat un cec de 23.500 de dolari și 65 de puncte WTA, o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre elvețianca Belinda Bencic și americanca Emma Navarro, a opta favorită.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj