Sport

Adrian Mutu, pe picior de plecare de la CFR Cluj după umilința contra Corvinul Hunedoara: „Nu pot să-i iert”

Paula COPACIU Publicat Miercuri, 3 aprilie 2024, 08:27
Adrian Mutu

Adrian Mutu

Corvinul Hunedoara este prima semifinalistă a Cupei României după o victorie spectaculoasă împotriva CFR Cluj, scor final 4-0.

Potrivit digisport.ro, la conferința de presă de la Hunedoara, Adrian Mutu nu a acceptat să primească nicio întrebare. A ținut un monolog, în care a anunțat că va lua decizia finală în privința viitorului său și o va comunica miercuri dimineață.

„Haideți că o să fac eu un monolog și după aia termin că… Prea multe de spus nu sunt. A fost un meci fără istoric pentru noi. Am fost penibili, un rezultat umilitor, cum spuneam și mai devreme la flash.

Cred că avem o problemă de atitudine, de abordare. Nu doar la meci, a început după meciul cu Sepsi. Nu vreau să caut scuze, să spun că am jucat în 10, că s-au accidentat Camora și Mogoș și n-am avut oameni care să intre în locul lor.

Suntem, totuși, CFR și am jucat împotriva unei echipe de liga a doua, pe care o felicit pentru rezultat. Echipă de liga a doua cu un buget cât trei jucători de-ai noștri, deci ar trebui să ne fie rușine.

Eu nu am puterea să-i iert pe jucători pentru rezultatul ăsta, pentru că e umilitor, eu mă simt umilit și de aceea mă voi gândi bine în seara asta ce voi face pe viitor și mâine dimineață voi anunța la club și pe dumneavoastră”, a declarat Adrian Mutu.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj