Sport

OFICIAL. Mihai Bordeianu a plecat de la „U” Cluj, după mai puțin de o lună

Paula COPACIU Publicat Miercuri, 26 iulie 2023, 09:57
Mihai Bodeianu/ Foto: FC Universitatea Cluj - Facebook

Mihai Bodeianu/ Foto: FC Universitatea Cluj - Facebook

Mihai Bordeianu a fost prezentat la Universitatea Cluj pe data de 19 iulie, la scurt timp după despărțirea de CFR Cluj.

În acest debut de sezon, mijlocașul central a jucat 75 de minute în meciul Petrolul – „U” Cluj 1-1 și 90 de minute în meciul „U” Cluj – Rapid 0-3.

Mihai Bordeianu a cerut, în mod surprinzător, rezilierea contractului cu „Șepcile Roșii” invocând probleme familiale. 

„FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord de reziliere a contractului pe cale amiabilă cu Mihai Bordeianu.
Mijlocașul în vârstă de 31 de ani și-a exprimat dorința de a întrerupe colaborarea din motive familiale. Înțelegând cauzele care stau la baza acestei cereri, clubul a hotărât să dea curs solicitării.
Jucătorul a transmis și un mesaj: «Vreau să le mulțumesc antrenorilor, jucătorilor și conducerii care au înțeles faptul că din motive personale nu mai pot continua. Vă doresc baftă și să susțineți echipa în continuare»” , a transmis conducerea echipei „U” Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj