Lotul celor de la CFR va fi întărit după vestea bună dată de staff-ul medical. Fundașul central brazilian Yuri Matias este posibil să fie recuperat pentru meciul decisiv pentru calificarea în primăvara europeana. Acesta a suferit o accidentare la claviculă în ultima partidă din campionat cu cei de la Rapid București.
„Doctorul mi-a zis că încearcă să facă antrenament normal. Clavicula este problema la el. Camora cred că va mai pierde 3 meciuri după meciul ăsta. Cred că după pauza competițională va intra”, a declarat Dan Petrescu, potrivit prosport.ro.
Yuri Matias este surpriza plăcută a CFR-ului din această stagiune de campionat. Remarcându-se prin prestațiile solide din defensivă, acesta a adus în plus și un raport ofensiv remarcabil în acest sezon. Fundașul brazilian a marcat de patru ori pentru „feroviari”, înscriind de două ori în Superliga României, iar de alte două ori în Conference League. Acesta a fost eroul partidei din meciul tur cu cei de la Ballkani, aducând egalarea în minutele de final ale partidei disputate la Pristina.
Mai mult, fundașul campioanei a terminat turul pe primul loc în clasamentele de monitorizare ale fundașilor centrali din Superliga României. De când a venit la CFR, valoarea sa s-a dublat conform transfermarkt.com, care acum îl evaluează la 1,2 milioane de euro.
Articol scris de Paul Chirciu.


