Sport

„Rupe-i fâșul!”. Imagini cu Eugenie Bouchard în timp ce rostește expresii în limba română. VIDEO

Bianca PREDA Publicat Sâmbătă, 15 octombrie 2022, 11:41
Eugenie Bouchard

Eugenie Bouchard

Bouchard n-a reușit să încheie meciul din primul tur cu ucraineanca Anhelina Kalinina (45 WTA), din cauza unei accidentări. Eugenie Bouchard a abandonat la scorul de 6-3 pentru adversară, acuzând o accidentare musculară la șold.

Deși parcursul ei la Transylvania Open s-a încheiat rapid, Bouchard s-a simțit foarte bine în România, unde a venit în premieră.

Un clip postat vineri de organizatorii turneului face senzație pe internet. Eugenie Bouchard a fost provocată să vorbească în limba română. Canadianca a pronunţat mai multe expresii.

„Mă îmbăt cu apă rece!”, „Mi-am luat nasul la purtare!”, „Rupe-i fâşul!”, „Frec menta!”, „Mi-e frică şi de umbra mea!”, „Umblu cu cioara vopsită!”, acestea au fost probele „de foc” pentru Eugenie Bouchard la capitolul limba română.

În ultimii doi ani, Eugenie Bouchard, fost număr 5 WTA, a fost măcinată de probleme medicale.

În 2021, jucătoarea din Canada a jucat doar nouă meciuri (cinci victorii, patru înfrângeri), iar în acest an a disputat 11 partide oficiale (cinci victorii, șase eșecuri).

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.