Sport

Universitatea Cluj l-a transferat pe atacantul senegalez Mamadou Thiam

Bianca PREDA Publicat 11.09.2022 11:24

Născut în Franţa la Aubervilliers, Mamadou Thiam a început fotbalul la Dijon. La vârsta de 19 ani a debutat la nivel de seniori în sezonul 2014/2015 din Ligue 2. Primele goluri au venit în al doilea an la prima echipă. În sezonul 2015/2016, atacantul marca trei goluri pentru Dijon şi reuşea să promoveze pe prima scenă a fotbalului din Franţa.

Împrumutul la Clement Foot s-a dovedit de bun augur pentru jucător. În sezonul 2016/2017 a jucat în 34 de partide din Ligue 2, marcând de opt ori şi reuşind patru assist-uri.

La începutul sezonului 2017/2018, atacantul a ajuns în Anglia la formaţia Barnsley FC, care evolua atunci în Championship (liga a II-a). Deşi a retrogradat în League One, Thiam a rămas la Barnsley şi a fost unul dintre jucătorii care au contribuit la revenirea echipei în Championship după un singur sezon petrecut în al treilea eşalon. În cele 46 de partide jucate a reuşit să marcheze şapte goluri şi să contribuie decisiv la alte şapte goluri.

A jucat în 98 de partide pentru Barnsley, după care a schimbat ţara, ajungând în prima ligă din Belgia la KV Oostende. În sezonul 2020/2021 a jucat în 16 meciuri de campionat pentru KV Oostende, alături de care s-a clasat pe poziţia a şaptea.

După experienţele din Anglia şi din Belgia, Mamadou Thiam s-a întors în ţara natală, la AS Nancy-Lorraine. A îmbrăcat tricoul celor de la Nancy în 35 de partide de campionat în care a marcat de şase ori şi a bifat un assist.

În vara anului 2015, Mamadou Thiam a reprezentat Senegalul la Cupa Mondială U20, ajungând până în semifinale. La acel turneu final, atacantul a marcat un gol în remiza din grupe cu Columbia (1-1) şi golul victoriei în sferturile de finală cu Uzbekistanul (1-0).

„U” Cluj i-a mai transferat pe fundaşul Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), mijlocaşii Ovidiu Horşia (FCSB) şi Lorand Fulop (FC Voluntari) şi portarul Plamen Iliev (FC Hermannstadt). De asemenea, s-a despărţit de mijlocaşul Cătălin Hlistei, atacantul Alexandru Boiciuc şi fundaşii Rolandas Baravykas şi Paul Pîrvulescu.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.