Social

Unde pot clujenii să își sacrifice mieii de Paște?

Admin Publicat 31.03.2015 10:50

Punctul pentru sacrificarea mieilor va fi deschis începând din data de 2 aprilie 2015 şi va funcţiona zilnic, între orele 5:00 şi 17:00. Transportul până în incinta Centrului Agro Transilvania este asigurat de autobuzele liniei 8L.

“Demersul nostru are la bază intenţia de a veni în întâmpinarea tuturor celor care îşi doresc să respecte tradiţiile şi să aibă pe masa de Paşti carne proaspătă de miel, din producţia locală. Punctul de sacrificare a mieilor va funcţiona după toate normele igienico-sanitare, astfel încât de Sărbătorile Pascale, atât catolice cât şi ortodoxe, clujenii să poată să-şi aleagă mielul dorit cu maximă încredere, la preţuri decente, având totodată posibilitatea de a vedea şi de a verifica mielul înainte de a fi sacrificat”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Ioan Oleleu.

Potrivit CJ Cluj, acesta este singurul punct autorizat de sacrificare a mieilor din zona municipiului Cluj-Napoca. În momentul de faţă, la nivelul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj se află în procedură de verificare şi autorizare punctele de sacrificare a mieilor din municipiile Turda şi Câmpia Turda precum şi din oraşul Huedin, rezultatul acestor proceduri urmând a fi adus la cunoştinţă publică în zilele următoare. În ceea ce priveşte abatorul din comuna Iara, în această locaţie mieii pot fi sacrificaţi în mod curent, în tot cursul anului.  

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.