Social

Studenţii din Cluj strâng cărţi pentru şcoala din Căpuşu Mare

Admin Publicat 24.11.2014 14:59

Campania are ca  obiectiv amenajarea unei biblioteci a unei şcoli din mediul rural, Şcoala Gimnazială Căpuşu Mare, unitate şcolară ce nu are suport financiar suficient pentru a îmbunătăţi fondul de carte, pentru facilitarea învăţării, cunoaşterii şi dezvoltării culturii generale a elevilor săi. Pentru a putea strânge efectivul de cărţi, studenţii participanţi la acest curs vor implementa o serie de evenimente culturale menite să determine participanţii să doneze cel puţin o carte, nouă sau veche, dar în stare bună, cărţi ce pot fi utile elevilor claselor I-XII.

„Proiectul a debutat în anul 2011 atunci când ne-am propus să realizăm în mod practic campanii de responsabilitate socială pe care să le realizeze studenţii participanţi la acest curs, cu scopul de a-i ajuta pe aceştia să materializeze în practică cele învăţate, dar şi cu scopul de a participa activ la viaţa comunitară şi de a veni în întâmpinarea şi soluţionarea unor neajunsuri sociale din mediul în care ne desfăşurăm activitatea", a declarat iniţiatoarea acestor programe, Veronica Ilieş,.

Campania va continua mai multe zile, astfel că în perioada 26.11.2014 – 4.12.2014, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Poltice, Administrative şi ale Comunicării, doritorii vor putea dona cel puţin o carte.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.