Alte 200 locuri urmează să fie date în folosinţă în curând, după finalizarea proiectelor de construire ale clădirilor de pe strada Moţilor nr. 58 şi a celei de pe strada Ep. Nicolae Ivan nr. 18.
În prezent, două creşe se află în construcţie. Creşa de pe strada Moţilor nr. 58 (110 locuri) va avea 6 săli de joacă cu 6 dormitoare, zona de primire, cabinet medical, izolator, bucătărie, oficiu de primire a alimentelor cu spaţii de depozitare, spaţii auxiliare cu: birouri administrative, grupuri sanitare, vestiare, spălătorie, uscătorie, etc; lucrările au început în august 2013, se vor finaliza în această toamnă şi sunt realizate de firma SC IMPERA 2000; valoarea lucrărilor este de 2.019.021,54 lei.
Creşa de pe strada Ep. Nicolae Ivan nr. 18 (90 de locuri) va avea 6 grupe formate din: dormitor, cameră de joacă şi grup sanitar, cabinet medical format din izolator şi grup sanitar, spaţiu administrativ (format din birouri, vestiare şi oficiu personal), spaţiu tehnico-administrativ-gospodăresc (format din depozit aprovizionare, depozit curăţenie, oficiu distribuire mâncare şi bucătărie pentru prepararea alimentelor), spălătorie şi uscătorie, spaţiu de joacă în aer liber; lucrările sunt realizate de INTERNATIONAL FBS HOLDING, au fost demarate în primăvara acestui an şi au ca termen de finalizare luna martie 2015; valoarea lucrărilor este de 3.584.894,7 lei.


