Sănătate

NU se închid școlile în Cluj! Numărul pacienților COVID internați e încă mare, dar s-a mărit numărul de paturi

Carmen LUCUȚ Publicat Joi, 3 februarie 2022, 13:30
NU se închid școlile în Cluj! Numărul pacienților COVID internați e încă mare

NU se închid școlile în Cluj! Numărul pacienților COVID internați e încă mare

Astfel, școlile din județul Cluj nu se vor închide, cel puțin nu încă, având în vedere că rata de ocupare a paturilor a scăzut la 65,4%.

„Gradul de ocupare este 65,4%. Alaltăieri, DSP a avut o întrevedere cu managerii de spitale și s-a mărit capacitatea în spitale de la aproximativ 700 de paturi în total la peste 1000 în județ”, a anunțat prefectul Clujului, Tasnadi Szilard.

Spitalele din județul Cluj au ajuns la 90% capacitate, când vine vorba despre pacienții infectați cu COVID-19.

Prefectul a declarat pentru monitorulcj.ro că numărul locurilor nu a fost suplimentat ca școlile să rămână deschise, ci acestea trebuiau suplimentate din cauza numărului mare de infectări, iar creșterea capacității este de datoria managerilor spitalelor.

„Numărul paturilor s-a mărit pentru că oricum eram la capacitate de 90 și ceva la sută, nu ca să păstrăm școlile deschise. Aproximativ 300 de paturi reprezintă o cifră mare. Să sperăm că nu se vor umple. Oricum, managerii au obligația în temeiul ordinului să mărească capacitatea în măsura în care paturile sunt în curs de epuizare”, a declarat prefectul pentru monitorulcj.ro.

În același timp, situația este complicată și în școlile din județ, unde crește numărul infectărilor cu COVID-19. Multe clase sau chiar școli întregi trec în sistem online fiindcă profesorii sau elevii trebuie să fie în izolare, din cauza infecției.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj