Sănătate

514 cazuri de COVID-19 la Cluj! Se culeg roadele protestelor anti-mască

Georgiana IUZIC Publicat Luni, 12 aprilie 2021, 13:34

S-au raportat 514 de cazuri COVID-19 în ultima zi. Ieri, 11 aprilie s-au înregistrat doar 89 de cazuri din peste 800 de teste COVID.

Prin urmare, Clujul a suferit o explozie de cazuri în ultima zi, poziționându-se pe primul loc pe țară, întrecând chiar și Bucureștiul. Rata de infectare COVID pe întreg județul este de 6.16 la mia de locuitori, iar în Cluj-Napoca rata încă se menține peste 7 la mie.

În general, duminica funcționează un singur laborator de testare din cele 8 care sunt în Cluj, dar cu toate acestea județul Cluj are cele mai multe cazuri COVID-19. O posibilă cauză a creșterii ar putea fi protestele anti-mască organizate pe bandă rulantă la Cluj-Napoca.

UPDATE: Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:

Rata incidenței pe județul Cluj : 6,16;
În ultimele 24 de ore, 514 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj;
Total număr de teste 1.484 din care 702 diagnostic grupe de risc, 225 teste efectuate la cerere și 557 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 455.623 de teste, la nivelul județului Cluj;
91 persoane internate în ATI;
Total vindecați și externați 2.181 din care 1.685 din județul Cluj;
Total decedați 754 din care 480 din județul Cluj.
În acest moment sunt internați 728  de pacienți, din care 658 din județul Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Georgiana IUZIC

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj